Selecționerul României este în continuare optimist și vede
calificarea la EURO 2012 ca un lucru facil, în condițiile în care
vom bate Bosnia cu 1-0. Pretenții pentru locul 1 nu mai sunt, dar
șansele la locul 2, clasare care va duce la baraj, sunt încă
vii.
„Șansele depind de noi, eu am venit la națională ca să o
calific, sunt în cursă pentru a o reuși. Dacă ne uităm pe
clasament, putem oberva că dacă batem Bosnia cu 1-0 îi depășim.
După aceea va începe cursa pentru locul doi. Nu am de ce să
plec”, a declarat Răzvan Lucescu.
Lucescu jr. a dezmințit zvonurile conform căruia ar fi avut un
conflict cu decarul naționalei, Adrian Mutu. „M-a sunat
tata și mi-a zis că a văzut declarația lui Mutu și e total falsă.
M-a sunat și Mutu și mi-a zis că a declarat altceva. Am clarificat
lucurile cu el. E adevărat că uneori dezamăgim, dar totuși rămâne
echipa națională. S-a încercat o diversiune între mine și Mutu, ca
întotdeauna”, a spus selecționerul.
Răzvan Lucescu a spus că a rămas impasibil la scandările
tribunei, în momentele în care scorul era 1-0 în favoarea
Luxemburgului. „Nu m-a durut faptul că s-a scandat demisia,
mă întărește lucrul ăsta, asta simt”, a încheiat fiul lui
Mircea Lucescu la Fanatik Show.